Spațiul în care un minor se dezvoltă joacă un rol semnificativ în acest proces. Din acest motiv, legislația în vigoare urmărește ca locuința minorului să servească în totalitate creșterii acestuia în cel mai armonios mod.
Codul Civil prin al său art. 92 ne arată astfel: (1) Domiciliul minorului (n.n. locuința minorului) care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte în mod statornic.
(2) În cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi, precum şi pe copil, dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului. Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic.
(3) Prin excepţie, în situaţiile prevăzute de lege, domiciliul minorului (n.n. locuința minorului) poate fi la bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimţământul acestora. De asemenea, domiciliul minorului poate fi şi la o instituţie de ocrotire.
(4) Domiciliul minorului (n.n. locuința minorului), în cazul în care numai unul dintre părinții săi îl reprezintă ori în cazul în care se află sub tutelă, precum și domiciliul persoanei care beneficiază de tutelă specială este la reprezentantul legal, în afară de cazul în care pentru aceasta din urmă instanța de tutelă dispune altfel.”
Nu este o noutate că, de regulă, domiciliul minorului este la părinții săi.
Totuși, există anumite excepții, care presupun ca domiciliul minorului să fie la alte persoane decât părinții acestuia (bunici, rude, persoane de încredere sau la o instituție de ocrotire). Această excepție a fost prevăzută, întrucât nu sunt puține acele cazuri în care bunicii sau alte rude au o legătură mai strânsă față de copil decât părinții acestuia. Spre exemplu: părinții sunt plecați în străinătate, vin foarte rar în țară, iar minorul este îngrijit și educat exclusiv de bunici/alte rude, născându-se o strânsă legătură între aceștia din urmă.
Însă această măsură excepțională prevăzută la alineatul (3) ar putea fi luată numai în cazul în care comportamentul sau imoralitatea părinților ar impune-o cu necesitate, aceștia neglijând minorul, manifestând violență față de acesta, având un comportament imoral. Cu alte cuvinte, trebuie să se constate că stabilirea locuinței la părinți nu este în interesul superior al copilului.
Așa cum ai văzut și mai sus, este vorba despre acel caz în care „părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg”. Mai exact, fie părinții au divorțat, fie nu au fost căsătoriți niciodată.
În situaţia în care copilul are autoritatea părintească stabilită doar faţă de unul dintre părinţi, acesta va locui la acest părinte, potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (4) Cod civil. La această soluție se recurge, doar în cazul în care avem motive cu adevărat temeinice, conform art. 398 al Codului Civil: „(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.”
În cazul unui divorț, atunci când exercitarea autorității părintești aparține ambilor părinți, aceștia se pot înțelege cu privire la stabilirea locuinței copilului la unul dintre ei. În lipsa unei înțelegeri sau dacă aceasta nu corespunde interesului superior al copilului, instanţa de tutelă va stabili, prin hotărârea de divorţ, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic (părintele la care minorul a locuit până la momentul divorțului), așa cum prevedere art. 400 din Codul Civil: „(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic.
(2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior.
(3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa.”
Instanța va avea în vedere diverse criterii atunci când va stabili domiciliul minorului, iar printre acestea se numără: condițiile materiale pe care părintele le oferă copilului, legătura afectivă dintre cei doi, disponibilitatea părintelui părintelui de a se implica în creşterea şi educarea copilului, păstrarea fraților împreună. Toate acestea pot fi dovedite mai ușor în instanță atunci când beneficiezi de ajutorul unui avocat.
Ne răspunde Codul Civil prin art. 401: „(1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta..
(2) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă decide cu privire la modalităţile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264 fiind aplicabil.” și prin art. 496 alin. (5) „Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.”
Părinții vor putea stabili un program de vizită, iar în caz de neînțelegere, acest lucru va fi realizat de instanța de tutelă. Interesul superior al copiilor este acela de a beneficia de prezența ambilor părinți în viața lor și de a se bucura în egală măsură de dragostea și grija ambilor părinți.
Alegerea locuinței minorului nu e una ușor de realizat, mai ales atunci când nu există consens și înțelegere din partea ambilor părinți. Instanța e nevoită să administreze cât mai multe probe pentru a putea găsi cea mai benefică soluție, cea care să respecte interesul superior al minorului și care să îl afecteze cât mai puțin posibil.
Din acest motiv, este oportun să apelezi la ajutor specializat, pentru ca interesele tale și ale copilului să fie respectate și cât mai bine evidențiate, atât în fața instanței cât și în discuțiile amiabile purtate cu celălalt părinte.
În încheierea articolului cu privire la condițiile în care poate fi pusă în executare o hotărâre privind încredințarea minorului, stabilirea locuinței și vizitarea acestuia, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația în materie de divorț și partaj, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Importanța avocatului ales înainte de începerea procedurii de divorț”, am arătat că situațiile în care este incidentă o desfacere a căsătoriei prezintă o dinamică diversă, iar fiecare împrejurare valorificată atent de către un avocat poate înclina balanța în favoarea cauzei tale. În legătură cu acest aspect, am arătat în cuprinsul articolului, concret, de ce este necesar să consulți un avocat înainte ca procedura de divorț să fie deschisă și cum poate schimba el soarta unui eventual proces. Mai mult decât atât, în articolul „Încredințarea copilului și dreptul la vizită. Când, cum și în ce condiții?” am arătat ce reprezintă și în ce constă încredințarea copilului, când și în ce condiții poate avea loc.