Cetățean român în Anglia? Ce trebuie să introduci în cererea de divorț ca procesul să fie soluționat în instanțele din România?

Se dă situația premisă a doi cetățeni români, cu rezidența și domiciliul în fapt în Londra, Marea Britanie, cu domiciliul în actul de identitate în România și cu un copil minor rezultat din căsătorie. Soția, pentru anumite motive ce nu vor fi redate cu acest prilej, dorește să divorțeze, însă divorțul să fie soluționat în România.

Ce argumente trebuie introduse în cererea de chemare în judecată astfel încât procesul să fie soluționat în România, cu toate că ești cetățean român în Anglia cu domiciliul și copil minor?

Înainte de a preciza, menționăm că deși procesul ar putea fi judecat în România, la Judecătoria Sectorului 5 (ca instanță competentă pentru a soluționa divorțul cetățenilor români care locuiesc în străinătate și nu aleg o altă instanță competentă prin acord comun), legea după care se judecă va fi cea din Marea Britanie, cât timp soții nu convin ca legea aplicabilă să fie cea română.

Pentru a putea fi soluționat în România, îți recomandăm să introduci argumentele după cum urmează:

„Circumstanțe prealabile privind competența instanței de judecată cu particularitațile specifice situației unui cetățean român în Anglia.

Cu titlu prealabil, reținem că elementul de extraneitate din prezenta cauză este determinat de reședința părților (cetățeni români) la data introducerii cererii de divorț, respectiv în Marea Britanie.

În acest sens, art. 915 alin. (2) C.proc.civ., este lămuritor:

„Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al Municipiului București.”.

Interpretarea teleologică conduce la concluzia clară că atunci când soții nu mai locuiesc în România, ci în orice alt stat (terț sau nu de Uniunea Europeană) pot alege o instanță din țară pentru a soluționa divorțul, iar aceasta are competența materială, teritorială și, implicit, generală de a-l soluționa.

Invocarea și admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor române pe motiv că Marea Britanie nu este țară membră a Uniunii Europene, iar în acest caz s-ar aplica dispozițiile art. 1065 și urm/ C.proc.civ. ar însemna interpretarea eronată a art. 915 alin. (2) C.proc.civ. prin ignorarea scopului avut în vedere de legiuitor la edictarea normei juridice, o adăugare nepermisă la lege și o denegare de justiție pentru doi cetățeni români.

Totodată, dispozițiile anterior-enunțate se coroborează cu art. 3 lit. b) din Regulamentul 1111/2019, astfel că la dispozițiile naționale se adaugă acestea, care sunt valabile indiferent de faptul că domiciliul cetățenilor este sau nu pe teritoriul unui stat al Uniunii Europene.

Este adevărat că reședința părților la momentul introducerii cererii este în Marea Britanie, care nu mai este stat membru al Uniunii Europene. Dar reținem incidența prevederilor Regulamentului nr. 1111/2019, mai precis a dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. b) potrivit cărora sunt competente ,,să hotărască în problemele privind divorțul, separarea de drept și anularea căsătoriei instanțele din statul membru (…) b) de cetățenie al celor doi soți (…).’’

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în Cauza C-168/08, paragraful 48 că articolul 3 alin. (1) lit. (a) și (b) din fostul Regulamentul 2201/2003 (actualmente 1111/2019) prevede mai multe criterii alternative de atribuire a competenței, între care nu este stabilită o ierarhie.

Toate criteriile obiective enunțate la respectivul articol 3 sunt alternative. Având în vedere obiectivul regulamentului menționat care vizează crearea unor norme uniforme în materie de divorț, iar nu un haos legislativ între diferite sisteme de drept din țările membre, dar și faptul că dispozițiile art. 6 din Regulamentul 2201/2003 privitoare la competența exclusivă au fost excluse prin Regulamentul 1111/2019, putem concluziona cu certitudine că art. 3 din Regulamentul 1111/2019 prevede criterii alternative de stabilire a competenței.

Prin urmare, criteriul de stabilire a competenței este legat de cetățenia comună a soților, prevăzut la lit. (b) a articolului analizat, iar acesta este un criteriu alternativ prin raportare la cele al reședinței reglementat la litera (a).

Concluzionând, reținem că, din examinarea prevederilor art. 3 alin. 1 lit. (b) din Regulament, rezultă că nu prezintă importanță faptul că domiciliul sau reședința părților se află la data sesizării instanței într-un stat membru, fiind suficient pentru atragerea competenței instanței din statul membru cetățenia comună a soților care aparține acelui stat membru.

În ceea ce privește aspectele privitoare la minoră, potrivit art. 10 alin. (1) lit. a) pct. (iii) ,,instanțele dintr-un stat membru sunt competente în materia autorității părintești atunci când sunt îndeplinite următoarele condiții: (…) copilul are o legătură strânsă cu acest stat membru, în special datorită faptului că: (…) copilul este resortisant al acestui stat membru’’, iar potrivit lit. c) al aceluiași articol și alineat ,,exercitarea competenței este în interesul superior al copilului’’.

De asemenea, în ceea ce privește obligația de întreținere, operează prorogarea de jurisdicție prevăzută de art. 3 lit. d) din Regulamentul CE nr. 4/2009, potrivit căruia ,,are competența de a hotărî în materie de obligații de întreținere în statele membre (…) instanța judecătorească competentă în temeiul legii forului într-o acțiune privind răspunderea părintească atunci când cererea cu privire la o obligație de întreținere este accesorie respectivei acțiuni’’

Față de aceste împrejurări, constatând că Judecătoria Sectorului 5 București este competentă în privința desfacerii căsătoriei părților, urmează să constatați că, potrivit dispozițiilor anterior-enunțate, Judecătoria Sectorului 5 este competentă și în privința dezlegării aspectelor privitoare la minor.

Față de cele de mai sus, reținând și că ambele părți au cetățenie română, că prin cererea de chemare în judecată a fost aleasă instanța română competentă, iar că în privința aspectelor privitoare la minoră operează prorogarea de competență, în baza art. 10 din Regulamentul 1111/2019 și în baza art. 3 lit. d) din Regulamentul 4/2009, Judecătoria Sectorului 5 este competentă material, teritorial și, implicit, general pentru soluționarea prezentei pricini, cu toate că reclamanta este cetățean român în Anglia.”.

Aceste aspecte prezentate anterior trebuie, cu atenție, punctate în cererea de chemare în judecată, și din construcția pledoariei să rezulte că intanțele române sunt competente pentru juecarea cererii de divorț, cu toate că rezidența părților, respectiv locuința copilului minor se află în Marea Britanie.

În acest sens, de o importanță semnificativă, evident, este construcția pledoariei în fața instanței, pledoarie ce necesită experiența unui avocat, pe această nișă. Tocmai de aceea, avocații specializați din cadrul echipei noastre, având o vastă experiență pe această arie, îți stau la dispoziție pentru orice lămurire, inclusiv asistare și reprezentare în fața instanțelor de judecată, în ceea ce privește custodia alternativă.

Mai puteți consulta și alte articole de pe site-ul nostru cum ar fi „La cine rămâne copilul după divorț?”.