Încredințarea copilului și dreptul la vizită. Când, cum și în ce condiții?
Două chestiuni importante și totodată și sensibile în procesul de divorț prin care trec doi soți sunt încredințarea copilului și dreptul la vizită. Prezentul articol are rolul de a face puțină lumină asupra acestei problematici și de a veni în ajutorul celor care trec printr-o astfel de etapă cu informații concrete, ancorate în realitatea obiectivă și în jurisprudența actuală a instanțelor de judecată.
În primul rând, vom clarifica noțiunea de încredințare a copilului, noțiune pe care o regăseam în vechiul Cod al Familiei, dar care a fost înlocuită în Noul Cod Civil cu cea de autoritate părintească.
Astfel, autoritatea părintească descrie totalitatea drepturilor și îndatoririlor pe care părinții le au în legătură cu copilul lor minor și pe care le îndeplinesc în mod egal, indiferent dacă cei doi parteneri sunt sau nu căsătoriți. Aceasta înseamnă că cei doi vor decide împreună asupra oricăror chestiuni legate de copilul lor, iar nu doar soțul căruia i se încredința copilul ca în vechea reglementare.
Astăzi, când vorbim despre încredințarea copilului, ne referim în realitate la stabilirea efectivă a locuinței minorului la unul dintre părinți. Astfel, instanța este obligată de a stabili locuința copilului în cazul divorțului, doar dacă cei doi soți nu se înțeleg asupra acesteia sau dacă nu este conformă cu interesul superior la copilului.
Așadar, încredințarea copilului poate avea loc în favoarea unuia dintre părinți sau, prin excepție, la bunici sau la alte rude sau persoane, dacă este în interesul superior al acestuia.
Atunci când decide asupra stabilirii locuinței copilului, instanța trebuie să aibă în vedere următoarele criterii: posibilitățile materiale ale părinților, vârsta copilului, conduita părinților față de copil, legăturile de afecțiune dintre copil cu fiecare părinte, posibilitatea părinților de a aloca timpul necesar pentru creșterea și educarea copilului, sexul copilului etc.
Ceea ce este important de menționat este că autoritatea părintească este exercitată în continuare de către ambii părinți, chiar dacă minorului i-a fost stabilită locuința la unul dintre aceștia. Practic, părinții au în continuare dreptul și îndatorirea de a crește copilul minor și de a se îngriji de sănătatea și dezvoltarea sa fizică, psihică și intelectuală și de pregătirea lui profesională, chiar dacă acesta locuiește doar cu unul dintre ei.
Așa cum spuneam mai sus, dacă Codul Familiei stabilea în mod obligatoriu ca încredințarea copilului să se facă unuia dintre cei doi soți și astfel se scindau drepturile părintești, părintele căruia nu îi fusese încredințat minorul rămânând doar cu dreptul de a avea legături personale cu copilul și de a veghea la creșterea, educarea și pregătirea lui profesională, în timp ce celălalt părinte exercita toate drepturile cu privire la persoana și bunurile copilului, în concepția Noului Cod Civil, în scopul de a nu fi afectate pe cât de mult este posibil relațiile dintre copii și părinți de desfacerea căsătoriei, sunt instituite o serie de măsuri pentru a permite ca autoritatea părintească să fie exercitată de ambii părinți. Astfel, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți constituie regula generală pe care o regăsim în Codul Civil.
Potrivit articolului 397 Cod Civil, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, în afară de cazul în care instanța decide altfel. Ceea ce înseamnă că instanța este obligată să dispună în toate cazurile asupra exercitării autorității părintești, fie că optează pentru regula generală, ca aceasta să se exercite de către ambii părinți, sau pentru excepția de la regulă, respectiv ca aceasta să fie exercitată doar de unul dintre ei. Exercitarea autorității părintești de către unul dintre părinți se regăsește în Codul Civil la articolul 398 alineatul (1) care menționează: dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți.
În Legea 272/2004, în articolul 36 alineatul (7), regăsim o enumerare a unor motive pentru care instanța poate decide ca autoritatea părintească să se exercite doar de unul dintre părinți. Printre aceste motive sunt: alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni de violență sau infracțiuni cu privire la viața sexuală. Enumerarea nu este una limitativă, ceea ce înseamnă că, în astfel de situații, instanța va aprecia de la caz la caz în funcție de împrejurările concrete dacă se impune luarea unei asemenea decizii și dacă este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți.
În cazul în care autoritatea părintească se exercită doar de unul dintre părinți, doar acesta va păstra drepturile părintești cu privire la persoana și la bunurile copilului, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.
Sunt multe aspecte legate de viața copilului care pun o serie de întrebări legate de modalitatea în care ele vor fi gestionate de către soți în urma pronunțării divorțului de către instanța judecătorească.
Dacă ne gândim la educația copilului, Legea 272/2004 ne spune la articolul 36 alineatul (3) că în situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți, iar în situația în care, din orice motiv, un părinte nu își exprimă voința pentru luarea deciziilor prevăzute la alin. (3), acestea se iau de către părintele cu care copilul locuiește, cu excepția situației în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Așadar, dacă ambii părinți exercită autoritatea părintească, ei vor lua decizii asupra educației copilului împreună, iar dacă aceasta este exercitată doar de unul dintre părinți, deciziile cu privire la educația copilului vor fi luate doar de către acesta, celălalt părinte având dreptul doar de a fi informat cu privire la respectivele decizii.
Cu privire la bunurile minorului, Codul Civil ne spune că părinții au îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, însă există o independență patrimonială. Aceasta înseamnă că părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părinților, cu excepția dreptului la moștenire și la întreținere. Așadar, părinții sunt cei care vor decide asupra bunurilor copilului în aceeași modalitate ca asupra educației acestuia.
Așa cum se poate observa din cele scrise, încredințarea copilului reprezintă o chestiune complexă si sensibilă în procesul unui divorț care trebuie tratată cu maximă atenție și seriozitate pentru ca cel mic să fie cât mai puțin afectat de tot acest proces și tot ceea ce implică separarea celor doi soți.
Pentru a putea avea grijă ca tot acest proces să fie unul ușor și cât mai corect posibil, sfatul nostru este să consulți un avocat care te poate îndruma potrivit cazului tău și care îți poate reprezenta interesele în modul cel mai bun posibil.
În încheierea articolului cu privire la importanța avocatului în procedura de divorț, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația în materie de divorț și partaj, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Importanța avocatului ales înainte de începerea procedurii de divorț”, am arătat că situațiile în care este incidentă o desfacere a căsătoriei prezintă o dinamică diversă, iar fiecare împrejurare valorificată atent de către un avocat poate înclina balanța în favoarea cauzei tale. În legătură cu acest aspect, am arătat în cuprinsul articolului, concret, de ce este necesar să consulți un avocat înainte ca procedura de divorț să fie deschisă și cum poate schimba el soarta unui eventual proces. Mai mult decât atât, în articolul „Ce impact are divorțul asupra bunurilor soților și ce se întâmplă cu cele dobândite în viitor?” am arătat ce reprezintă noțiunea de regim matrimonial, care este efectul încetării lui și ce se întâmplă cu bunurile soților dobândite înainte și după divorț.