Pot rămâne copiii la tată în urma divorțului?

Datorită numeroaselor întrebări provenite din partea cititorilor avodivort.ro, ne propunem să abordăm astăzi unul dintre cele mai de interes subiecte pentru cititori, și anume dacă pot rămâne copiii la tată în urma divorțului.

Pentru a înțelege pe deplin implicațiile juridice, se impune să facem distincția între stabilirea locuinței copilului la domiciliul tatălui și stabilirea autorității părintești în favoarea tatălui.

Autoritatea părintească reprezintă ansamblul de drepturi și îndatoriri pe care un părinte le are cu privire la copilul său. Autoritatea părintească include, printre altele, încredințarea copilului, supravegherea acestuia, deciziile cu privire la religia copilului, la intervențiile medicale, întreținerea și educația copilului. Ea se poate defini ca puterea atribuită părinților prin care li se permite acestora să decidă în privința întreținerii, supravegherii, educației și locuinței copilului. Aceasta putere este destul de vastă, un copil fiind considerat de lege sub autoritatea părinților până atinge vârsta majoratului. Autoritatea parentală comună înseamnă egalitatea drepturilor și îndatoririlor tatălui și mamei în educația copiilor.

În practică, când unul dintre părinți vizează puterea de a decide singur cu privire la minor, fără a avea nevoie de acordul celuilalt părinte, vorbim despre autoritate părintească.

Prin urmare, autoritatea părintească în favoarea tatălui este diferită de stabilirea locuinței copilului la domiciliul tatălui. Când vorbim de locuința minorului, ne referim strict la reședința statornică a acestuia, fără a-i da dreptul unuia dintre părinți, cum este în cazul autorității părintești exclusive, de a ieși cu copilul din țară fără acordul celuilalt părinte, ori de a-l înscrie la grădiniță fără acordul celuilalt părinte.

Așadar, în caz de neînțelegere a părinților cu privire la locuința minorului ulterior divorțului, instanța de tutelă stabilește în funcție de anumite criterii reședința acestuia, stabilind în favoarea celuilalt părinte un program de vizită al copilului.

În continuare, vom reda elementele esențiale ce vizează stabilirea locuinței copilului la domiciliul tatălui, după care aspectele importante în funcție de care instanța poate stabili autoritatea părintească exclusivă în favoarea tatălui.

Stabilirea locuinței copilului la domiciliul tatălui

Astfel, referindu-ne strict la stabilirea locuinței copilului la domiciliul tatălui, precizăm că, potrivit art. 400 alin. (1) din Codul civil, „În lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.

Mai apoi, art. 496 din același Cod, prevede că „(1) Copilul minor locuiește la părinții săi.

(2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului.

(3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile.

(4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege.

(5) Părintele la care copilul nu locuiește în mod statornic are dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuința acestuia. Instanța de tutelă poate limita exercițiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.”

(2) Dacă până la divorț copilul a locuit cu ambii părinți, instanța îi stabilește locuința la unul dintre ei, ținând seama de interesul său superior.”

Vedem cum, peste tot când vorbim despre minor, în contextul divorțului, se menționează sintagma interesul superior al minorului. Dar ce înseamnă interesul superior al copilului?

Art. 2 din Legea nr. 272/2004 încearcă să definească această sintagma în sensul că „Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.”.

În aceeași lege se enumeră și o serie de criterii de luat în seamă la stabilirea interesului superior al minorului. Acestea sunt, fără a da relevanță ordinii și fără a fi limitați la ele, următoarele:

• acordul părinților;
• stabilitatea și continuitatea locuinței;
• dacă este bine îngrijit acolo unde se propune să locuiască;
• dacă are condiții decente de trai;
• dacă este bine integrat social și familial;
• capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;
• menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament;
• opinia copilului.

Legat de opinia copilului, arătăm că, potrivit art. 396 din Codul civil, instanța de tutelă stabilește la care dintre părinți este domiciliul minorului „ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă”. În legătură cu același subiect, art. 496 din același Cod subliniază „și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani”. Așadar, copilul care are vârsta de cel puțin 10 ani este ascultat de către judecător.

Așadar, pentru a fi stabilită locuința copilului la tată, acesta trebuie să dovedească în instanță că:

• Este preocupat de dezvoltarea armonioasă, de latura psihologică și de definirea unui tipar comportamental ce îl va ajuta pe copil să se integreze cu ușurință în societate, având toată disponibilitatea de a petrece timp împreună;
• Situația materială îi permite, care face ca atenția tatălui să fie concentrată pe experiența de creștere a copilului, iar nu pe acumulare, în sensul că deține proprietăți pe numele lui, proprietăți în care copilul beneficiază de condiții superioare de confort;
• Copilul a crescut și locuit la adresă unde se dorește a-i fi stabilit domiciliul;
• Copilul va beneficia de acces la cele mai bune scoli, acestea fiind în proximitate, la parc, spații de joacă și relaxare;
• Deține permis de conducere și autoturism, oferindu-i copilului acces facil în cazul deplasării pe distante mari sau a urgentelor.

Toate acestea în raport cu faptul că soția nu deține nicio proprietate personală, nu deține permis de conducere sau autoturism și nu ii poate oferi o locuință stabilă și sigură copilului. În anumite cazuri, stabilirea domiciliului copilului la tată a avut loc în împrejurarea în care s-a dovedit că în acea perioadă, mama minorului a schimbat 3 locuințe închiriate / la părinții acesteia mutând copilul între aceste locații și scoțându-l din mediul în care a crescut și era obișnuit, adăugând un stres suplimentar acestuia.

De asemenea, solicitările tatălui trebuie să vină în contrapartidă la faptul că mama nu are un venit în funcție de care să se poată considera că își permite atât să închirieze o locuință, cât și să achite întreținerea, cele necesare traiului zilnic și, în plus, să mai aibă resurse pentru a întreține copilul.

Așadar, instanța nu stabilește locuința copilului în funcție de gen, ci, mai aproape de adevăr, de interesul superior al copilului, iar dacă tatăl dovedește că stabilirea locuinței la domiciliul acestuia este prielnică în defavoarea stabilirii locuinței la domiciliul mamei, instanța de tutelă îi va stabili domiciliul copilului la tată. Diferența față de o soluție bună și una mai puțin bună în proces o face strategia de apărare stabilită de avocat, iar de aceea un avocat bun, specializat în astfel de procese, este absolut necesar pentru a crea premisele unei soluții favorabile.

Autoritatea părintească exclusivă în favoarea tatălui

Autoritatea părintească este reglementată de Codul civil, fiind ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți.

În 2015, a fost aprobată Rezoluția 2079 a Uniunii Europene, privind egalitatea și autoritatea părintească comună. Rezoluția sublinia faptul că legislațiile europene se îndreaptă spre un echilibru între tată și mamă în exercitarea responsabilităților cu privire la copii.

Da, legea permite atât situația în care copiii rămân la tată, cât și stabilirea acestora la mamă, instanța de tutelă este competentă în această materie, iar la baza hotărârilor acesteia se situează principiul interesului superior al copilului – despre care am vorbit mai sus.

Dacă există motive întemeiate, autoritatea părintească poate fi exercitată de către un singur părinte. Astfel, conform articolului 398 din Codul civil, unul dintre părinți va exercita drepturile părintești atât cu privire la persoana, cât și cu privire la bunurile copilului, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

Această situație nu trebuie confundată cu situațiile prevăzute de articolul 507 din Codul civil: „Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se află în neputință de a-și exprima voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.”.

Titularii autorității părintești sunt părinții, deopotrivă, însă autoritatea părintească se poate exercita și unilateral când: nu s-a stabilit filiația față de un părinte, celălalt părinte este decedat sau declarat mort prin hotărâre judecătorească, celălalt părinte este decăzut din drepturile părintești, celălalt părinte este pus sub interdicție, fie este, din orice motiv, în imposibilitatea de a-și exprima voința.

Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite doar de către tată alcoolismul de care suferă mama, boala psihică a acesteia, dependența de droguri, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală, infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către mamă a autorității părintești.

Tocmai de aceea, sunt rare cazurile în care autoritatea părintească este stabilită exclusiv în favoarea tatălui. Instanțele, când sunt investite cu astfel de cereri, sunt foarte prudente în decizii, având în vedere că pierderea autorității părintești este o sancțiune drastică care decade părintele din aproape toate drepturile acestuia.

Atunci când se ivesc neînțelegeri între părinți cu privire la exercitarea drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutela hotărăște potrivit interesului superior al copilului, după ce îi ascultă pe părinți și copil, în cazul în care acesta poate fi ascultat, ținând cont de concluziile raportului de anchetă psihosocială.

În practică, ambii părinți au șanse egale la custodia copiilor, instanța de tutelă trebuie să se ghideze după interesul superior al copilului, acesta se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.

„Ambii părinți sunt responsabili pentru creșterea copiilor lor. Exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale, precum și prin reprezentarea sa legală și administrarea patrimoniului său. În situația în care ambii părinți exercită autoritatea părintească, dar nu locuiesc împreună, deciziile importante, precum cele referitoare la alegerea felului învățăturii sau pregătirii profesionale, tratamente medicale complexe sau intervenții chirurgicale, reședința copilului sau administrarea bunurilor, se iau numai cu acordul ambilor părinți”, este subliniat și în Legea drepturilor copilului nr. 272/2004.

E necesar ca un copil să petreacă timp egal cu mama și tatăl, fiind încurajată locuirea lui la amândoi, pentru păstrarea unei relații de apropiere și încredere. Totodată, hotărârile judecătorești în materia autorității părintești au autoritate de lucru relativă. Tot în interesul copilului, chiar dacă la un anumit moment custodia a fost comună, poate fi schimbată și să devină exclusivă, exercitată doar de unul dintre părinți.

În practică, datorită relației psihoafective, mamele fiind mai îndeaproape de copii, se observă un procent semnificativ mai mare de cazuri în care autoritatea părintească revine acestora. Atât mama, cât și tatăl poate pierde custodia copiilor, pentru motivele prevăzute de lege (alcoolism, boală psihică, dependența de droguri, violența față de copil sau față de celălalt părinte).

În cazul în care instanța de tutelă dispune ca exercitarea autorității părintești să revină doar unuia dintre părinți, nu mai este obligatorie stabilirea locuinței copilului, deoarece devin aplicabile prevederile articolului 92, alin. (4) Cod civil, potrivit cărora domiciliul minorului, atunci când numai unul dintre părinți îl reprezintă, este la părintele care exercită autoritatea părintească.

Așa cum se poate observa din cele scrise, încredințarea copilului reprezintă o chestiune complexă si sensibilă în procesul unui divorț care trebuie tratată cu maximă atenție și seriozitate pentru ca cel mic să fie cât mai puțin afectat de tot acest proces și tot ceea ce implică separarea celor doi soți.

Pentru a putea avea grijă ca tot acest proces să fie unul ușor și cât mai corect posibil, sfatul nostru este să consulți un avocat care te poate îndruma potrivit cazului tău și care îți poate reprezenta interesele în modul cel mai bun posibil.

În încheierea articolului cu privire la importanța avocatului în procedura de divorț, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația în materie de divorț și partaj, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.

De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Importanța avocatului ales înainte de începerea procedurii de divorț”, am arătat că situațiile în care este incidentă o desfacere a căsătoriei prezintă o dinamică diversă, iar fiecare împrejurare valorificată atent de către un avocat poate înclina balanța în favoarea cauzei tale. În legătură cu acest aspect, am arătat în cuprinsul articolului, concret, de ce este necesar să consulți un avocat înainte ca procedura de divorț să fie deschisă și cum poate schimba el soarta unui eventual proces. Mai mult decât atât, în articolul „Ce impact are divorțul asupra bunurilor soților și ce se întâmplă cu cele dobândite în viitor?” am arătat ce reprezintă noțiunea de regim matrimonial, care este efectul încetării lui și ce se întâmplă cu bunurile soților dobândite înainte și după divorț.