Sunt multe aspecte în procesul de divorț care nu pot fi dovedite cu martori, iar cu atât mai puțin cu înscrisuri. Primim astfel întrebarea, în mod just, dacă acele aspecte care nu pot fi dovedite și care stau la fundamentul cererii de divorț, cum ar fi comportamentul agresiv al unuia dintre soți, atitudinea recalcitrantă, cuvintele care înjosesc, acțiunile reprobabile și altele asemenea, pot fi dovedite cu înregistrări audio-video.
Pentru a lămuri acest aspect, trebuie să precizăm, cu titlu prealabil, că, procesul civil prezintă reguli esențiale pe întregul său parcurs, asigurându-se o bună desfășurare a acestuia prin accesul liber la justiție, durată optimă, imparțialitatea instanței, dreptul de a propune probe și a ridica excepții, dar și prin respectarea bazelor legale.
Din punct de vedere procedural, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului în funcție de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim. Judecătorul poate asculta partea, dacă este prezentă personal, respectiv persoana aleasă în cazul în care partea este reprezentată sau asistată de un avocat.
Tot la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul pune în vedere acestora, dacă sunt reprezentate sau asistate de avocat, că pot să convină ca probele să fie administrate de către avocat, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Astfel, procesul presupune o verificare atentă atât în drept, cât și în fapt, iar etapa de admitere și administrare a probelor este fundamentală. Acestea trebuie să fie prevăzute de lege, dar și administrate corespunzător.
Conform Codului de procedură civilă, probele trebuie să ducă la soluționarea procesului și să fie admisibile potrivit dispozițiilor legale. Administrarea probelor se va face într-o ordine stabilită de instanță, de obicei dovada și dovada contrară vor fi administrate în aceeași ședință.
Probele întâlnite în procesele din instanțele de judecată sunt, de cele mai multe ori, înscrisuri, acte doveditoare, fie autentificate, fie sub semnătură privată. Acestea sunt probe prevăzute de lege, admisibile și totodată la îndemâna părților, suportul scris, dovada actului juridic vine și în ajutorul subiecților. De asemenea, aceste probe pot fi contestate, în cazul în care nu sunt recunoscute sau presupuse ca fiind falsificate, ulterior realizându-se o expertiză pentru stabilirea adevărului.
Sunt mijloace materiale de probă fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii și a bunelor moravuri.
Pentru a defini conceptul de înregistrare audio-video ca mijloc de probă în procesul civil, este necesar a menționa unele caracteristici ale acestora, și anume: a) mijloc de probă sunt suporturile materiale; b) proba este informația care are importanță pentru soluționarea justă a cauzei; c) informația este stocată pe suportul material în format video sau audio; d) proba trebuie să fie obținută în ordinea stabilită de lege. Ținând cont de cele expuse, determinăm că înregistrările audio sunt suporturi materiale ce conțin informația despre faptele importante pentru soluționarea justă a cauzei, stocate în format audio și obținute în modul prevăzut de lege. Înregistrările video sunt suporturi materiale ce conțin informația despre faptele importante pentru soluționarea justă a cauzei, stocate în format video și obținute în modul prevăzut de lege. Înregistrările video pot conține și sunet.
Așadar, în procesul de divorț sunt admise înregistrările audio și video obținute în mod legal, prin respectarea bunelor moravuri. O conversație între părțile aflate în divorț, cât timp înregistrarea acesteia a fost consimțită, reprezintă o probă admisibilă și un instrument pentru soluționarea procesului.
Problema se pune în ce privește înregistrările audio-video obținute prin încălcarea legii și a bunelor moravuri.
Cu privire la acest aspect, arătăm că, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului admisibilitatea unei probe cu înregistrarea audio implică nu numai stabilirea caracterului legal sau ilegal al obținerii acesteia, dar și dacă ingerința în respectarea dreptului la viața privată a condus la încălcarea art. 8 al Convenției. În acest sens, trebuie să se analizeze coroborat dacă atingerea este „în conformitate cu legea”, dacă aceasta a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime definite în paragraful al doilea al articolului sus-menționat și dacă a fost „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestor obiective. Nu în ultimul rând, în sarcina instanțelor naționale este prioritară respectarea garanțiilor de echitate a procedurii jurisdicționale – art. 6 CEDO în administrarea probei.
Nu reprezintă o probă legală și nu va fi admisă o înregistrare audio sau video realizată injust, care să încalce dreptul la viața privată, fie obținută prin modalități ce aduc atingere bunelor moravuri.
Scopul probelor constând în înregistrările audio-video este să vină în ajutorul susținerilor părților, să faciliteze aflarea adevărului și să consolideze argumentele juridice, iar nicidecum acela de a afecta una dintre părți prin expunerea unor aspecte private, urmărind a se realiza un proces echitabil.
Nu în ultimul rând, într-un proces de divorț în care se doresc a fi rezolvate mai multe aspecte conexe: locuința copilului, pensia alimentară, custodia copilului etc. probele reprezintă un pilon, în egală măsură, fie că este vorba de înscrisuri, mărturisiri sau înregistrări audio-video.
Spre exemplu, în Decizia nr. 683/2021 din data de 11.11.2021, Tribunalul Buzău, într-o cauză specifică de minori și familie, a reținut că „în ceea ce privește probatoriul solicitat în fața instanței de fond de către ambele părți (înregistrări audio-video), a arătat faptul că instanța de fond a dispus cu privire la această probă după ce a interogat părțile în legătură cu acordul dat în vederea înregistrării. Atât apelanta-reclamantă, cât și tatăl apelant, au arătat faptul că nu și-au dat acordul pentru efectuarea acelor înregistrări, motiv pentru care, în lipsa acestui acord, instanța de fond a apreciat că probele au fost obținute cu încălcarea dreptului la viață privată, intimitate etc.”
Pe de altă parte, cu privire la același mijloc de probă, și anume înregistrări audio-video, însă într-un litigiu de muncă, Curtea de Apel București, prin Decizia nr. 5853/2021 din 18.11.2021, a reținut după cum urmează:
„Apelanta-reclamantă, asistată de avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar; de asemenea, având în vedere că a contestat și încheierea instanței de fond din data de 02.02.2021, solicită încuviințarea probei cu înregistrări audio depuse la anexa 41 din dosarul de fond. Temeinicia și utilitatea administrării acestor probe este susținută de minuta președinților Curților de Apel, ale secțiilor de conflicte de muncă și asigurări sociale și hotărârea CSM din 2020, din care rezultă că sunt admisibile înregistrările audio care nu privesc și nu aduc nici o ingerință vieții private a unor persoane, ci privesc exclusiv derularea raporturilor de muncă; în cauză, pe parcursul judecății în fond, nu s-a contestat conținutul înregistrărilor audio.
Intimata-pârâtă, prin avocat, arată că se opune probelor cu mijloacele materiale de probă – înregistrare audio, întrucât se încalcă prevederile art.341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură civilă; de asemenea, arată că nu se opune administrării probei cu înscrisurile câștigate cauzei, neexistând înscrisuri noi depuse în apel.
Curtea constată că tribunalul nu a încuviințat proba cu înregistrarea audio sau cu transcrierile acestor înregistrări, astfel încât se va pronunța asupra utilității administrării acestei probe în apel.
Asupra admisibilității probei cu transcrierile înregistrărilor audio, reține că intimata a invocat încălcarea prevederilor art. 341 alin. (2) Cod de procedură civilă, conform căruia mijloacele materiale de proba nu sunt admisibile dacă sunt obținute prin încălcarea legii ori a bunurilor moravuri; Curtea constată că înregistrările audio efectuate de către angajată nu au fost obținute prin încălcarea legii a bunurilor moravuri, astfel încât proba este admisibilă și legală, conform acelorași considerente indicate în opinia formatorilor INM din minuta ședinței de unificare a practicii unitare, de la Curtea de Apel Cluj.
Astfel, potrivit art. 255 din Codul de procedură civilă, probele trebuie să fie admisibile potrivit legii, să ducă la soluționarea procesului. Art. 341 alin. (2) Cod procedură civilă, sub titlu marginal „lucrurile ca mijloace materiale de probă”, stipulează că sunt, de asemenea, mijloace materiale de probă și fotografiile, fotocopiile, filmele, discurile, benzile de înregistrare a sunetului, precum și alte asemenea mijloace tehnice, dacă nu au fost obținute prin încălcarea legii sau a bunurilor moravuri. Instanța constată că obiectul probei îl reprezintă hărțuirea la care a fost supusă angajata de către colegii săi și de către șefii ierarhic superiori. Teza probatorie este susceptibilă de fie probată potrivit art. 250 Cod procedură civilă și prin mijloacele materiale de probe sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. În consecință, înregistrarea audio este admisibilă ca mijloc probatoriu.
În ceea ce privește legalitatea dovezii, în speță, înregistrarea realizată fără acordul persoanelor ale căror discuții au fost înregistrate, nu constituie o încălcare a legii, respectiv nu reprezintă o atingere adusă vieții private; dreptul la viață privată este un drept al ființei umane, prevăzut de art. 58 din Codul civil, conform căruia orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege. În consecință, dreptul la viață privată este recunoscut și protejat în legătură cu persoana fizică și nu cu persoana juridică sau cu cei care acționează ca reprezentanți a acesteia.
În același sens, Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire păstrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și-a definit scopul prin dispozițiile art. 1 după cum urmează: „lege are ca scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.
În consecință, angajatorul, în calitate de persoană juridică, nici direct, nici indirect, nu poate invoca încălcarea dispozițiilor referitoare la viața privată […]. În acest sens, Curtea reține că interlocutorul din discuțiile înregistrate audio nu acționează în calitate de persoană fizică, ci în calitate de reprezentant al angajatorului, actele acestuia fiind considerate actele persoanei juridice însăși potrivit art.209 și art.2010 din Codul civil.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că proba este admisibilă și legală.”
Un sprijin în pregătirea pentru procesul de divorț este întotdeauna avocatul, în special în domeniul probelor, care necesită o abordare delicată și veridică. De aceea, cu o strategie de apărare potrivită, în funcție particularitățile cauzei și de aspectele ce se doresc a fi dovedite, se poate obține administrarea mijlocului de probă constând în înregistrările audio-video.
În încheierea articolului cu privire la importanța avocatului în procedura de divorț, te invităm să citești explicațiile noastre privind legislația în materie de divorț și partaj, regăsite în rubrica articole de pe site, un proiect inedit la care lucrează o întreagă echipă de avocați.
De exemplu, într-un articol publicat recent, intitulat „Importanța avocatului ales înainte de începerea procedurii de divorț”, am arătat că situațiile în care este incidentă o desfacere a căsătoriei prezintă o dinamică diversă, iar fiecare împrejurare valorificată atent de către un avocat poate înclina balanța în favoarea cauzei tale. În legătură cu acest aspect, am arătat în cuprinsul articolului, concret, de ce este necesar să consulți un avocat înainte ca procedura de divorț să fie deschisă și cum poate schimba el soarta unui eventual proces. Mai mult decât atât, în articolul „Încredințarea copilului și dreptul la vizită. Când, cum și în ce condiții?” am arătat ce reprezintă și în ce constă încredințarea copilului, când și în ce condiții poate avea loc.